ANUNT CONCURS LABORANT - DECEMBRIE 2024
Credeți în povești sau basme? Dacă da, atunci vreau să știu cum ar fi o săptămână de poveste la liceu. Pentru început vă voi spune eu, a fost despre filme, dezbateri și procese, nu, nu verbale, am scăpat fără ele.
Bine ați venit, în lumea noastră, a celor de la liceul Teoretic “Grigore Antipa”! Clasa a X- a D a ales să-și etaleze abilitățile judecătorești și au ales să susțină procesul lui Ion, cel din opera pentru bacalaureat, pentru că da, să nu uităm că educația înseamnă și un examen de maturitate. Au susținut sau nu pe Ion, doar ei știu, și ceea ce este mai important, este faptul că, unii dintre ei au văzut cât de frumoasă este lumea judecătorească. XI-a B a ales să discute liber despre egalitatea dintre sexe, ce credeți, oare le-a ieșit? Vă spun eu, s-au ridicat la nivel înalt, au știut ce își doresc și ce și-ar dori în viitor! Au înțeles că, feminitatea reprezintă femeia, iar ceea ce ține de putere ține de bărbat, să nu confundăm această linie fină dintre sexe! XII-a C au ales să vizioneze și să comenteze filmul “The Wife”, a fost despre înțelegere, acceptare și nu în ultimul rând învățare, pentru că nimic nu se face în viață, fără a învăța! Pentru noi, această a fost o săptămână ideală!
Un rol esențial în promovarea egalității de gen îl au sportivii care încurajează sportul feminin. După modelul marilor sportivi Serena Williams, David Backham sau Kobe Bryant în liceul nostru se încurajează egalitatea de joc între fete și băieți prin susținerea echipei de rugby.